Botezat după muza greacă a istoriei, Renault Clio a intrat pe piață în 1990 hotărât să se ridice la înălțimea semnificației de faimă și glorie pe care o poartă numele său. Nu avea o misiune ușoară, deoarece venea să înlocuiască un model de mare succes, Renault 5, dar a reușit să impresioneze încă de la lansare și a fost numit Mașina Anului în Europa în 1991. Așa cum și-a propus încă de la început, Clio continuă să ofere rafinamentul, confortul și spațiul dintr-o mașină mare, într-un pachet mic.
A patra generație a Renault Clio (Clio IV)
Lansată în 2012 la Salonul Auto de la Paris, a patra generație a Renault Clio (Clio IV) a marcat o creștere semnificativă ca mărime și, totodată, abandonarea versiunii în trei uși a acestui hatchback popular. Totuși, designerii au păstrat aspectul versiunii în trei uși, prin ascunderea mânerelor ușilor spate în ramele geamurilor.
De asemenea, Clio IV prezenta și noua față a gamei Renault, cu o emblemă mai mare, înconjurată de ornament negru pentru a o face să iasă și mai mult în evidență. Designul s-a dovedit a fi un succes, având în vedere că arată proaspăt și tineresc chiar și după un deceniu. Încă o lovitură dată de Laurens van den Acker, ca și modelul Captur despre care am scris cu ceva timp în urmă și cu care Clio împarte platforma.
Motoarele disponibile pe Renault Clio IV
Renault a oferit Clio IV cu o selecție bunicică de motoare la lansare, vedeta fiind motorul pe benzină de 0,9 litri cu 90 cp. O combinație excelentă între consum (4,9 l/100 km combinat) și putere face acest propulsor o alegere excelentă atât pentru a te strecura prin oraș, cât și pentru călătorii lungi. Un singur motor diesel a fost pus la dispoziție, dar măcar era disponibil în două variante de putere. Iată gama de motoare pentru Clio IV:
- 0.9 TCe (benzină, 90 cp)
- 1.2 16v (benzină, 75 cp)
- 1.2 TCe (benzină, 120 cp)
- 1.5 dCi (diesel, 75 cp)
- 1.5 dCi (diesel, 90 cp)
- 1.5 dCi (diesel, 110 cp, din 2016)
Mai există și Clio RS și Clio RS Trophy, care au fost oferite cu un motor pe benzină de 1,6 litri cu 200 cp, respectiv 220 cp. O transmisie automată era disponibilă cu motorul 1.2 TCe 120 cp și motorul 1.5 dCi 110 cp, în timp ce restul motorizărilor veneau cu o cutie manuală în 5 trepte. Faceliftul din 2016 a introdus o variantă de cutie manuală în 6 trepte, dar doar pentru cele două motorizări menționate anterior.
Plusuri pentru Renault Clio IV
Nu putem sublinia suficient: Clio IV arată foarte bine și nu pare depășit sau învechit în zilele noastre, în materie de design. La lansare, a produs furori, cu un aspect mult mai modern și distractiv decât al rivalilor săi, Volkswagen Polo, Opel Corsa și Ford Fiesta. Cu un volum al portbagajului de 300 de litri, oferă și mai mult spațiu pentru bagaje decât rivalii menționați. De asemenea, Renault Clio IV este o mașină comodă și sigură, una dintre cele mai sigure din segmentul B, de fapt (cinci stele la testele Euro NCAP, 88% scor pentru pasageri adulți, 89% scor pentru pasageri copii).
Minusuri Renault Clio IV
Deși arată sportiv și are o ținută de drum bună, Renault Clio IV nu e atât de distractiv de condus precum un Ford Fiesta. Nu e o diferență mare între cele două și probabil nu e ceva prea important pentru majoritatea clienților. Ceea ce e important e calitatea materialelor folosite la interior. Deși bordul și ușile arată foarte bine, senzația pe care o transmit e de calitate mai slabă decât ceea ce oferă rivalii. De asemenea, mulți proprietari au raportat probleme cu senzorii de monitorizare a presiunii în pneuri, chiar și după înlocuiri repetate în garanție.
Ce Renault Clio IV să cumpăr?
Dacă îți place un aspect mai elegant, faceliftul din 2016 a adus puțin mai mult rafinament designului lui Clio IV. Totuși, noi preferăm aspectul mai fresh și mai sportiv al modelului pre-facelift. Și, din moment ce actualizarea din 2016 a vizat mai mult latura estetică (și niște elemente tehnologice presărate ici-colo), noi am alege un 0.9 TCe 90 cp pre-facelift. Dacă reușești să găsești unul echipat cu modul “Eco”, acela are un consum și mai bun (4,5 l/100 km combinat), dacă nu te deranjează accelerația mai lentă.
Prețuri pentru Renault Clio IV rulate
Deși Renaulturile sunt, de obicei, ieftine de exploatat și piesele sunt disponibile pe toate drumurile, ar trebui să încerci să eviți necesitatea de a cheltui bani pe mașină imediat ce ai cumpărat-o și să cauți un Clio IV care a fost îngrijit și căruia i s-au făcut reviziile la timp. Prețurile sunt între 6000 și 11.000 de euro.
Care sunt alternativele?
Suspecții de serviciu când vorbim despre rivalii lui Renault Clio sunt cei menționați mai sus, Volkswagen Polo, Opel Corsa și Ford Fiesta (în ordine întâmplătoare). Skoda Fabia oferă un caracter practic mai pronunțat și mai mult spațiu în portbagaj, deși într-un pachet mai plictisitor. O alternativă “altfel” ar putea fi Hyndai i20, singura care oferă un raport calitate-preț mai bun decât Clio.
Meriți o mașină mai bună
La Spotawheel, redefinim conceptul de „încredere” în segmentul auto!
Vindem mașini certificate care îndeplinesc cele mai stricte criterii de pe piață.
Deoarece ne respectăm principiile de transparență fără egal, oferim raport tehnic scris cu peste 200 de puncte, pentru ca tu să știi totul despre ce vrei să cumperi.
Îți aducem mașina la ușă pentru test drive sau, pentru siguranță maximă, îți oferim posibilitatea de cumpărare fără contact, cu drept de rambursare integrală și livrare în toată România!
Și rămânem alături de tine, cu o garanție gratuită de până la 5 ani!
Pentru că meriți o mașină mai bună și noi credem în asta!