Cumpărarea unei mașini second hand ar trebui să fie un eveniment fericit, dar lipsa de transparență de pe piața vehiculelor rulate poate face experiența extrem de frustrantă. Iar acest lucru nu s-a schimbat odată cu creșterea popularității vehiculelor electrice. În timp ce mulți oameni trec la mașini electrice pentru a reduce emisiile de carbon, costurile de funcționare și pe cele de întreținere, un studiu realizat de carVertical arată că vehiculele electrice sunt și ele predispuse la diverse escrocherii, inclusiv cele care presupun fraudarea kilometrajului.

Mașinile electrice pot avea kilometrajul dat înapoi, la fel ca oricare alte mașini

Mașinile electrice sunt viitorul, deoarece oamenii încep să prefere o experiență de condus liniștită și neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2 în locul combustibililor fosili și al motoarelor zgomotoase. Deși guvernele reduc treptat avantajele deținerii unei mașini electrice, acest tip de vehicul este mult mai ușor de întreținut și mai avansat din punct de vedere tehnologic decât vehiculele diesel și pe benzină.

Din păcate, orice vehicul electric poate avea kilometrajul dat înapoi, deoarece folosește aceleași contoare de parcurs digitale ca orice altă mașină. De fapt, kilometrajele digitale sunt mult mai ușor de modificat în comparație cu cele mecanice care se regăsesc în vehiculele mai vechi.

Potrivit carVertical, companie care pune la dispoziție istoricul auto, 15,6% dintre vehiculele din Europa au kilometrajul dat înapoi. Ponderea vehiculelor electrice care se află în aceeași situație este similară: 13,4% din parcul auto electric european a suferit manipulări la kilometraj. Acest lucru sugerează că cumpărătorii de vehicule electrice și cei de vehicule cu motoare cu combustie se confruntă cu aproape același risc de a cădea pradă fraudelor ce vizează kilometrajul.

4 din 10 mașini electrice au fost implicate într-un accident

Fiecare a doua mașină rulată din Europa a fost implicată într-un accident 43,6% dintre vehiculele electrice second hand au fost și ele implicate într-un accident, ceea ce face ca daunele din istoricul mașinilor electrice să fie aproape la fel de comune ca la mașinile convenționale. În plus, vehiculele electrice servesc în principal pentru a face naveta în oraș, ceea ce înseamnă că numărul de accidente va crește probabil pe măsură ce flota de vehicule electrice îmbătrânește.

Accidentele pot fi minore sau grave, ducând la deformarea șasiului și a trenului de rulare, la coroziune prematură și la deteriorarea bateriilor sistemului de propulsie electrică. Multe dintre aceste daune pot fi reparate, dar bateriile defecte ale mașinilor electrice trebuie înlocuite pentru a-și păstra eficiența și pentru a elimina pericolul de incendiu. Bateriile noi sunt însă foarte costisitoare, ceea ce va împinge unii proprietari să încerce să-și vândă vehiculul ca fiind „fără accidente”.

Kilometrajele manipulate ascund starea adevărată a bateriilor

Kilometrajul este vital pentru a evalua starea unei mașini, în special a uneia electrice. Majoritatea producătorilor de vehicule electrice oferă o garanție de cel puțin 100.000 km pentru baterii. Cu toate acestea, de obicei ele pot dura mai mult de 320.000 km.

Kilometrajul unui vehicul poate ajuta la stabilirea stării bateriilor și la estimarea duratei de viață pe care o mai au. Problema este că nu te poți baza doar pe citirea kilometrajului, deoarece acesta poate fi falsificat, iar indicatorul de durată de viață a bateriei poate fi resetat. Escrocii pot schimba valorile în câteva minute, ceea ce înseamnă că trebuie să iei măsuri de precauție suplimentare pentru a te asigura că o mașină merită prețul cerut.

„În funcție de capacitate, înlocuirea bateriei poate costa zeci de mii de euro sau chiar jumătate din valoarea unei mașini. Aceasta este cea mai scumpă componentă a unei mașini electrice, deși, în general, vehiculele electrice sunt mai ieftin de întreținut în comparație cu vehiculele cu motoare cu combustie internă”, spune Matas Buzelis, directorul de comunicații al carVertical.

Vânzătorii de mașini second hand pot obține mai mulți bani pe mașinile lor modificându-le kilometrajul, ceea ce înseamnă că frauda nu va dispărea prea curând. Samsarii de mașini se adaptează la noile tehnologii ale mașinilor moderne, iar tendințele actuale arată că nici trecerea la motoare electrice nu va rezolva problema kilometrajelor date înapoi.

Meriți o mașină mai bună


La Spotawheel, redefinim conceptul de „încredere” în segmentul auto!

Vindem mașini certificate care îndeplinesc cele mai stricte criterii de pe piață.

Deoarece ne respectăm principiile de transparență fără egal, oferim raport tehnic scris cu peste 200 de puncte, pentru ca tu să știi totul despre ce vrei să cumperi.

Îți aducem mașina la ușă pentru test drive sau, pentru siguranță maximă, îți oferim posibilitatea de cumpărare fără contact, cu drept de rambursare integrală și livrare în toată România!

Și rămânem alături de tine, cu o garanție gratuită de până la 5 ani!

Pentru că meriți o mașină mai bună și noi credem în asta!